Multumesc Sorana Cirstea! Multumesc Monica Niculescu!

2 august 2009 de DanTheMan

Cam aceeasi poveste ca si acum doua saptamani la intalnirea cu Cristi Chivu, dar alt sport. Totul incepe cu un articol intr-un ziar de sport despre fetele noastre care joaca la turneul de la Stanford University. Caut pret la bilete… 50 de dolari. Prea scump, ma duc doar sa le vad la intrare poate fac rost de o poza.

Vine si sambata. Sunt liber si oricum nu am ce face, asa ca mai bine ma duc pana acolo. O plimbare nu strica. Ajung la terenuri si vad multa lume imbulzindu-se. Tocmai se terminase sesiunea de dimineata. In rolul principal surorile Williams. Toata lumea le asteapta si spera la o poza. Ma pun si eu rabdator si incerc sa imi fac loc cat mai in fata. Unii se plictisesc si pleaca, reusesc sa ajung in primul rand. Apare Serena dar trece ca vantu prin multime. Nu apuc sa fac poza, nimic… dezamagire.

Iese Nadia Petrova de la cabine, reusesc sa pun de o poza si apare Marion Bartoli care se pregateste de meciul de simplu. Le astept pe fetele noastre. Trebuie sa fiu pe faza. Un batran ne distrage atentia. Vrea sa scape de doua bilete [65 de dolari fiecare], si spune ca le da pt 20. O fata cumpara un bilet pt 10 dolari, dar omul mai ramane cu un bilet [l-as cumpara dar am doar 5 dolari la mine]. Omul vrea sa scpae de bilet asa ca lasa si din pret. “Il iau eu pt 5 dolari”, ii spun. Hopa ca am si bilet pt meci… pot sa si le vad pe fete.

Apar fetele noastre. Sorana se opreste la poza. Toate merg bine. Monica ma aude tarziu, dar imi zambeste. Intru in arena. Aproape de a incepe meciul dintre Bartoli si Stosur da` eu o vad pe Sorana la incalzire cu Maria Kirilenko. Ma duc intr-acolo si fac ceva poze… Intr-un moment de pauza ii cer o minge si o primesc. Ii spun: “Vezi ca vreau si autograf pe minge”, si imi raspunde zambind:”Da, sigur”.

Meciul de simplu trece repede. Oamenii sunt mai mult de partea lui Stosur, eu sunt cu frantuzoiaca, care si castiga meciul. Incepe la dublu si eu tre sa imi rezolv dilema: cu cine tin? Cu Sorana pt ca mi-a dat mingea si am facut poza:). Cineva in alta zona tine cu Monica. La fiecare “Hai Moni!!” raspund cu “Hai Sorana!!”.

Meci foarte spectaculos. Se incheie in setul trei la tie break. Castiga Chan si cu Monica dar nu ma supara. Sunt bucuros ca am avut sansa sa vad niste meciuri frumoase. Ma indrept spre iesirea de la vestiare. Astept vreo 1 jumate pana toate fetele pleaca, dar nu regret. In afara de Kirilenko am reusit sa fac poze cu toate fetele si am primit si autografe. Inca o sambata reusita…

Multumesc Cristi Chivu!!

20 iulie 2009 de DanTheMan

Totul incepe in urma cu vreo patru zile,  joi cred. Citesc ca Inter e in cantonament in Statele Unite [la Los Angeles], dar joaca in Palo Alto primul meci. Se aprinde beculetu` … asta nu e departe, deci pot sa merg la meci. Caut pret la bilete si urmeaza deceptia: 30 de dolari plus taxe, plus alte tampenii deci ajungem la 40 de dolari. Prea scump.

Totusi nu pierd speranta si ma gandesc ca merg la stadion sa fac poze cu jucatorii daca reusesc, ca doar duminica sunt liber si altceva mai bun de facut nu am.

Duminica dimineata ma trezesc, pierd vremea pe mess un pic dupa care ma indrept spre Stanford University Stadium. Incep sa ma gandesc daca totusi are rost sa imi cumpar bilet sau nu? In autobuz fanii de ai lui Club America. Incep sa vreau pe stadion. Ajung acolo multa lume, multa agitatie, mult galben si albastru[culorile mexicanilor]. Un negru ma agata sa imi vand bilete. Imi cere 40 de dolari pe un bilet, pana la urma ajung sa ii dau 30.

Stadion foarte mare  dupa parerea mea[la noi in tara nu cred ca avem stadion asa de mare ca si capacitate]. Caut din priviri tunelu de la vestiare si vad ca e un pic mai mare imbulzeala la un colt asa ca ma duc intr-acolo. Astept, astept… apar portarii, apar mexicanii, urmeaza Inter. Apar cativa jucatori, dupa care apare si Chivu. Incep sa strig: “Cristi!! Cristi!!”. Se intoarce si imi face cu mana [sunt fericit, m-a salutat capitanu].

Ma mut mai jos sa incerc sa vorbesc un pic cu el. Jucatorii se indreapta spre cabine. Din nou: “Cristi!! Cristi!!”, mai adaug si un “te rog!!”. Se intoarce, imi zambeste si imi face cu mana.

Echipele ies de pe tunel, si incerc din nou sa il abordez. Acelasi obsedant: “Cristi!! Cristi!!” dar de data asta adaug si un “imi dai mie tricou dupa meci te rog??”. Da din cap aprobator. Prima repriza curge oarecum anost. Pauza. Jucatorii spre cabina, eu la balustrada. Chivu se indreapta spre vestiare si vine oarecum spre mine. Imi intinde tricou. Cineva da sa puna mana pe el, dar capitanul ii da mana la o parte si imi inmaneaza tricou. Ii spun: “Mare domn Cristi!! multumesc frumos”. Zambeste si pleaca spre vestiare.

Toata lumea ma felicita pt tricou. Sunt fericit. Mi-am primit cadoul de ziua mea cu o luna mai repede. Multumesc frumos Cristi Chivu. Mare domn, mare caracter.

P.S.: Nici un alt jucator nu a trimis tricoul in tribuna asa ca ma simt foarte norocos.

Parcu de distractii

1 iulie 2009 de DanTheMan

Cam asa arata intrarea in parcu de distractii unde lucrez[poza de jos]. Azi am fost doar ca spectator[nu ca angajat] si am incercat tot ce se putea incerca [ce era gratis]. Prea tare sa cazi in gol vreo 20 de metri, sau sa te invarti pe caruselurile alea… Cu siguranta o sa merg si a doua oara cand nu voi mai fi asa de “crispat” :D

Sa auzim numai de bine :)

DSCF2309